Acte necesare pentru schimbarea buletinului

Acte buletin 2024 -Acte necesare pentru schimbarea buletinului

Fie că a expirat, fie că a fost pierdut sau furat, buletinul este un act de identitate necesar în România și trebuie să îl înlocuim de fiecare dată când este necesar deoarece, în caz contrar, riscăm o amendă. Ce trebuie să știi dacă a expirat, l-ai pierdut sau ți-ai schimbat domiciliul si ce documente iti sunt necesate pentru schimbarea buletinului sau CI.

 

Acte necesare emiterii buletinului provizoriu -Acte buletin 2024

 

Actul de identitate provizoriu se poate elibera din diferite motive, cel mai comun fiind acela conform căruia solicitantul nu poate prezenta unul sau mai multe din următoarele documente: certificatul de naștere, certificatul de căsătorie, hotărârea de divorț sau dovada adresei de domiciliu.

Iată care sunt actele de care ai nevoie pentru emiterea unui buletin provizoriu:

- Advertisement -

-Cererea pentru eliberarea actului de identitate;

-Documentele prin care se dovedesc informațiile care țin de nume, prenume, data nașterii, starea civilă, cetățenie, adresa de domiciliu sau reședință, în copie și original (în cazul în care solicitantul nu se află în posesia tuturor acestor documente, el trebuie să prezinte la sediul SPCLEP doar actele pe care le deține);

-3 fotografii 3×4 cm cu bandă albă de 7mm la bază (format specific pozelor de buletin);

-Chitanța care atestă achitarea contravalorii cărții de identitate.

 

Actele necesare pentru schimbarea domiciliului de pe buletin:

Acte necesare pentru schimbare buletin

-Certificatele de naștere și de căsătorie( dacă este cazul)

-Hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă( dacă este cazul)

-Certificatul de divorț( dacă este cazul)

-Certificatul deces al soțului/soției decedat( dacă este cazul)

-Certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani( dacă este cazul)

Documentele cu care se face dovada adresei de domiciliu

-Dacă solicitantul noi cărți de identitate nu este proprietarul imobilului, este nevoie de declarația scrisă a găzduitorului dată la ghișeu sau de procură de la acesta.

– Chitanța reprezentând contravaloarea taxei cărții de identitate ce poate fi plătită la ghișeu

Acte necesare schimbare buletin expirat Acte buletin 2024

-Cerere pentru eliberare buletin Certificatul de naștere, original și copie

-Certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soțului supraviețuitor, original și copie

-Hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă, după caz, original și copie

-Certificatul de deces al soțului/soției decedat/decedate, în cazul soțului supraviețuitor, original și copie

-Certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz, original și copie

-Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu,  original și copie

-Chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate

Acte necesare pentru schimbarea buletinului furat, pierdut sau deteriorat Acte buletin 2024

-Cerere de eliberare buletin

-Certificatele de naștere și de căsătorie(dacă este cazul)

-Certificatele de naștere a copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani( daca este cazul)

-Hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă( dacă este cazul)

-Certificatul de divorț( dacă este cazul)

-Documentele cu care se face dovada adresei de domiciliu

-Proprietarul spațiului în care se stabilește domiciliul, cu actul de identitate în original, trebuie să fie, de asemenea, prezent, dacă solicitantul nu este proprietar

-Un document oficial pentru certificarea identității (pașaport, permis de conducere, legitimaţie de serviciu, cu fotografie)

-Chitanța reprezentând contravaloarea taxei cărții de identitate

Citeste si : Contact Enel – Telefon Deranjamente servicii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.