More

    Petru cel Mare și Principatele Dunărene

    - Advertisement -

    Pyotr Alekseevich Romanov, cunoscut ca Petru I sau Petru cel Mare şi supranumit „Tatăl Patriei”, a fost împărat al Imperiului Rus în perioada 1682-1725, fiind fiul țarului Alexei I și al celei de-a doua soții a acestuia, Natalia Narîskina. În afară de trăsăturile sale fizice extraordinare, Petru I prezenta calități intelectuale remarcabile.

    Țarul dovedea o curiozitate deosebită, dublată de o capacitate de a învăța cât mai multe lucruri din domenii diverse. Era întotdeauna pe deplin implicat în toate problemele legate de stat. De altfel, a fost țarul care a europenizat Rusia prin „Marea Ambasadă” și a adoptat o serie de reforme. Cele mai importante pot fi considerate: reforma militară, reforma Bisericii, reforma culturală, reforma învățământului, reforma monetară, reforma fiscală și reforma administrativă.

    Petru cel Mare
    - Advertisement -

    Relația monarhului rus cu Principatele Dunărene a fost reliefată prin legăturile sale cu domnitorul muntean Constantin Brâncoveanu și cu voievodul moldovean Dimitrie Cantemir. Cele două principate vedeau în Rusia lui Petru cel Mare aliatul de nădejde și sprijinul necesar pentru eliberarea de sub stăpânirea Imperiului Otoman.

    Desfășurarea Războiului Nordic

    Războiul nordic dintre țarul reformator Petru I și Carol al-XII-lea al Suediei, considerat la fel de ambițios precum Alexandru cel Mare, s-a încheiat cu ocuparea Mării Baltice de către ruși  și întemeierea noii capitale Sankt Petersburg. Locul a fost numit după ocrotitorul său, Sfântul Petru. În armata lui Petru cel Mare, au luptat boieri și oșteni profesioniști, atât din Țara Românească, cât și din Moldova.

    - Advertisement -

    La începutul anilor 1700, Imperiul Țarist nu dispunea de resursele necesare pentru a învinge trupele suedeze. Astfel, prima confruntare dintre cele două puteri s-a soldat cu înfrângerea Rusiei, la Narva. Aceasta a fost prima încercare a lui Petru I de a ocupa coasta baltică. În iulie 1708, Petru a fost învins de Carol la Golovchin. Ulterior, regele Suediei a suferit prima înfrângere la Lesnaya și a fost nevoit să abandoneze marșul către Rusia. Fiind privată de provizii, armata suedeză a oprit înaintarea în iarna anilor 1708 – 1709.

    - Advertisement -

    La începutul verii lui 1709, s-a desfășurat bătălia de la Poltava. Aceasta s-a încheiat cu victoria Imperiului Țarist, la data de 27 iunie. Această înfrângere decisivă l-a determinat pe Carol al-XII-lea să caute refugiu în Imperiul Otoman. Supraestimând sprijinul acordat de aliații săi balcanici, Petru I a atacat Înalta Poartă, inițiind războiul ruso-turc din 1710.

    Trupele sale au fost înfrânte de armata otomană și a fost nevoit să semneze Tratatul de la Prut. În acest caz, a fost forțat să renunțe la porturile de la Marea Neagră pe care le ocupase în 1697. În schimbul acestei condiții îndeplinite de ruși, sultanul Ahmed al-III-lea l-a expulzat pe regele Suediei. Cu toate acestea, pacea dintre Rusia și Suedia a devenit fezabilă abia după 1718, după moartea regelui Carol. După încă trei ani de confruntări între cele două puteri, în 1721, a fost semnat Tratatul de la Nysad, prin care s-a pus capăt Marelui Război Nordic.

    În cadrul bătăliilor succesive desfășurate de la Narva la Poltava, între 1700 și 1709, oșteni din cele două provincii dunărene au luptat de partea țarului. A existat, în egală măsură, un batalion de mercenari valahi aflați în cadrul regimentului suedez. Totuși, o parte dintre aceștia s-au întors împotriva regelui suedez întrucât acesta sprijinea asuprirea popoarelor creștine de către aliatul său turc.

    Contextul istoric al Principatelor Dunărene

    În secolele al-XV-lea și al-XVI-lea, Moldova și Valahia se aflau sub suzeranitatea Înaltei Porți. Își păstraseră autonomia internă, dar au acceptat să plătească sultanului un tribut anual în schimbul protecției și securității. Cu timpul, însă, Imperiul Otoman a decis să își revendice și dreptul de a numi și demite conducătorii locali ai celor două principate.

    În 1711, pe tronul Țării Românești se afla voievodul Constantin Brâncoveanu. În cei peste 20 de ani de domnie, acesta a constituit o armată puternică, acumulând totodată o avere impresionantă. Din cauza personalității sale, sultanul Ahmed al-III-lea, aflat în momentul respectiv la conducerea Înaltei Porți, nu îl considera un prinț satelit al imperiului și a început să dorească înlocuirea acestuia.

    Constantin Brâncoveanu

    Domnitorul Constantin Brâncoveanu nu a simțit pericolul în care urma să fie atras și a decis să încheie în secret un tratat de pace cu țarul. Acordul presupunea ca Valahia să se alăture cu 30.000 de soldați pe câmpul de luptă și să furnizeze provizii trupelor rusești. Acestea urmau să fie plătite din visteria Imperiului Țarist. În schimb, Petru cel Mare avea să garanteze independența Țării Românești și drepturile ereditare ale domnitorului valah. Acestuia i-a fost acordat  Ordinul Sfântului Andrei în rang de cavaler.

    Conducătorul muntean a căutat să mențină un echilibru între cele două puteri. Astfel, și-a adunat oștile în tabăra de la Urlați, aproape de granița cu Moldova. În cazul în care rușii ar fi intrat în Țara Românească s-ar fi aliat cu ei, însă, dacă turcii ar fi fost mai rapizi, ar fi rămas de partea acestora.

    În 1711, de mai puțin de un an, era domnitor al Moldovei Dimitrie Cantemir. Acesta a fost numit de sultan cu condiția de a ajuta Imperiul Otoman să îl detroneze pe domnitorul Țării Românești. Pentru acest serviciu adus Sublimei Porți, ar fi urmat să devină atât voievod al Moldovei, cât și al Valahiei. Cu toate acestea, Dimitrie Cantemir a ales să semneze în secret un tratat cu țarul și să ajute trupele rusești cu 10.000 de oameni. Astfel, Moldova avea să fie declarată stat independent aflat sub protecție rusească, fără să mai plătească tribut. De asemenea, familia Cantemir devenea dinastie conducătoare ereditară.

    Dimitrie Cantemir

    Confruntarea dintre cele 2 imperii și implicarea Principatelor Române în conflict

    La scurt timp după semnarea acordurilor lui Petru I cu cele două provincii, sultanul Ahmed al-III-lea a poruncit demararea unui marș către Principatele Dunărene. Se pare că aflase despre schimbarea taberelor adoptată de cei doi domnitori, în contextul care țarul începuse campania împotriva turcilor.

    Simțind pericolul, voievodul moldovean a luat legătura cu Șemeritiev, conducătorul corpului principal de armată al rușilor. I-a solicitat acestuia să trimită de urgență trupe rusești în regiune sau să asigure măcar o avangardă de 4.000 de soldați pentru a proteja Moldova de răzbunarea otomană. Petru cel Mare a stabilit ordine riguroase ce urmau să fie îndeplinite cu strictețe de către armata rusească imediat după intrarea pe teritoriul moldovean. Orice jaf sau comportament neadecvat urma să fie pedepsit cu moartea.

    Pe măsură ce trupele rusești au ajuns pe teritoriul Moldovei, Dimitrie Cantemir s-a declarat susținător al rușilor. În scurt timp, Petru cel Mare a ajuns la Iași, cu puțin în urma lui Şemeritiev. Acolo a fost stabilită tactica de război care urma să fie abordată împreună cu domnitorul moldovean. A fost primit cu mare pompă regală, fiind organizat un banchet. Țarul îl aprecia în mod deosebit pe voievod, considerându-l „un om foarte practic și un foarte bun sfătuitor”.

    Dimitrie Cantemir și Petru cel Mare

    Urmările războiului ruso-turc 

    Marele vizir a trecut Dunărea la Isaccea cu o oaste de peste 200.000 de oameni. Apreciind mărimea și puterea armatei otomane, domnitorul muntean a ales să fie prudent. Astfel, nu și-a declarat de la bun început sprijinul pentru ruși. Cu toate acestea, marele vizir a fost informat de trădarea conducătorului valah de îndată ce a trecut Dunărea, de către vărul acestuia, spătarul Toma Cantacuzino. În acest caz, marele vizir a ordonat arestarea domnitorului muntean. Aflat în această situație fără ieșire, Constantin Brâncoveanu a decis să denunțe unilateral tratatul încheiat cu țarul. Le-a oferit turcilor proviziile adunate pentru armata rusească cu banii lui Petru cel Mare.

    Această decizie a avut efecte catastrofale asupra trupelor rusești care au suferit pierderi considerabile în urma marșului otoman, iar Moldova nu a putut susține deficitul. Armata lui Mehmet Pașa a înfrânt trupele ruso-moldovenești la Stănilești.

    Unele surse susțin că domnitorul moldovean s-ar fi ascuns sub rochia țarinei pentru a nu fi capturat de turci. În egală măsură, o parte dintre boierii moldoveni nu aveau încredere în promisiunile lui Petru cel Mare. Aceștia considerau că fără protecția Sublimei Porți, Moldova era în pericol să devină gubernie rusească. Ca măsură de protecție, l-au trădat pe domnitor. Astfel, Dimitrie Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia împreună cu familia sa și cu 4.000 de oșteni și oameni de la curte, după o domnie de numai 8 luni. Petru cel Mare s-a văzut nevoit să încheie un tratat de pace cu Imperiul Otoman.

    Integrarea lui Dimitrie Cantemir și a familiei sale în Imperiul Țarist

    În următorii 12 ani, domnitorul moldovean a devenit un apropiat al țarului. A primit o moșie la Harkov și a fost numit consilier secret al lui Petru I în problema Orientului. În 1722, l-a însoțit pe Petru cel Mare în Persia și în Astrahan, în calitatea sa de consilier în probleme orientale. De asemenea, în perioada 1722-1723, a fost șeful cancelariei imperiale și unul dintre cei mai de încredere sfetnici ai țarului. Și-a integrat fii în societatea rusească și a încercat să le ofere o educație aleasă. De asemenea, se pare că fiica cea mare a voievodului ar fi avut o relație cu Petru cel Mare. Maria Cantemir s-a remarcat prin frumusețe și inteligență și a devenit una dintre cele mai dorite și admirate femei din Rusia, în acea epocă.

    Maria Cantemir și Petru cel Mare

    Relația dintre cei doi ar fi început în iarna 1721-1722, cu prilejul festivităților dedicate încheierii păcii de la Nystadt. Dimitrie Cantemir a încurajat relația fiicei sale cu țarul și a sperat la o posibilă căsătorie. În urma acestui mariaj, ar fi putut obține sprijinul necesar de la Petru cel Mare pentru a scoate Moldova de sub stăpânirea otomană și redeveni, totodată, domnitorul acesteia.

    Din relația țarului cu erudita și frumoasa Maria Cantemir ar fi rezultat un copil. În prezent, există mai multe versiuni legate de moartea acestuia. Una dintre variantele cele mai plauzibile se referă la avortul spontan cauzat de soluție abortivă dată de un doctor la ordinul Ecaterinei. O altă versiune susține că bebelușul a fost ucis la câteva luni de la naștere, tot la îndemnul soției legitime a țarului. Ecaterina I se temea de posibilele probleme care ar fi putut apărea cu privire la succesiunea tronului.

    Petru cel Mare a fost un monarh remarcabil care a reușit să realizeze cele mai profunde transformări în statul rus. În timpul domniei sale, țara a devenit una dintre principalele puteri europene și a dobândit statutul de imperiu. Țarul s-a aflat de-a lungul timpului într-o strânsă legătură cu conducătorii Principatelor Dunărene. A semnat tratate de pace cu aceștia și a luptat contra Regatului Suedez și Imperiului Otoman.

    Articolul precedent
    Articolul următor

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.