Educația la granița dintre clasic și digital în 2024
În ultimii ani, fenomenul digitalizării a luat amploare la nivel mondial, în cadrul tuturor domeniilor de activitate, fiind un efect al globalizării tot mai răspândite. Nu este deloc surprinzător faptul că până și domeniul educațional a intrat în sfera digitalului, sub o varietate de forme.
Dintre acestea, se pot aminti calculatoarele, laptopurile, telefoanele, tabletele sau aparatura de imprimare și copiere, utilizate atât în mediul școlar, cât și la domiciliul fiecărui elev.
În ziua de astăzi, informația este la un click distanță, datorită tehnologiei informaționale tot mai avansate pe scară largă. Pentru ca orele de la diferite discipline de învățământ să fie mai atractive și interactive pentru elevi, profesorii apelează la mijloace audio-vizuale. În acest caz, prezentările pe videoproiector sunt la ordinea zilei, informațiile fiind structurate și organizate mult mai bine.
Adesea, sunt însoțite de grafice, scheme colaje, desene, imagini sau clipuri pentru o înțelegere mai rapidă a conceptelor-cheie. Simulatoarele electronice au început să fie din ce in ce mai prezente atunci când se dorește evidențierea și modelarea unor aspecte complexe, din realitatea științifică sau socială și economică.
Pentru fixarea cunoștințelor sau în cazul recapitulării și sistematizării acestora, s-a pus accent pe utilizarea aplicațiilor digitale, Kahoot sau Socrative, fiind exemple relevante în acest sens. De altfel, rețelele sociale sau media, precum Facebook, Instagram, Youtube au căpătat la rândul lor, valențe educaționale, reprezentând surse de informare importante, mai ales, în ultimul deceniu, într-o multitudine de domenii (istoric, cultural, turistic, politic, sportiv). Inclusiv Tik Tok-ul poate fi folosit pentru prezentarea succintă a unor noțiuni de bază sau oferirea de exemple în anumite situații de învățare.
Aplicarea digitalizării a fost impusă și de calamități naturale, precum ninsori abundente însoțite de viscol, furtuni, cutremure, alunecări de teren sau alte dezastre de diferite proporții. Totodată, crizele sanitare determinate de anumite epidemii sau chiar pandemii au evidențiat necesitatea implementării educației digitale în detrimentul celei clasice.
Educația la granița dintre clasic și digital în 2024
Un exemplu binecunoscut în acest sens, a fost pandemia de coronavirus ce a afectat din temelii întregul glob în urmă cu patru ani, sub toate aspectele vieții sociale, inclusiv sfera educației.
Aceasta a trecut în mediul online prin intermediul mai multor aplicații preferate în funcție de necesități, printre care Zoom, Skype, Google Meet, Google Classroom sau chiar Whatsapp. Televiziunea școlară a început, de asemenea, să fie utilizată, mai ales în vederea pregătirii examenelor naționale, ca de exemplu, emisiunile din cadrul TeleȘcoala.
Însă, cu precădere, în ultima perioadă, se constată un trend, digitalul fiind mult mai eficient și accesibil pentru noile generații de elevi și studenți.
Procesul educațional a căpătat noi valențe și s-a dezvoltat tot mai mult instruirea programată. Aceasta reprezintă o tehnică de învățare prin care elevii parcurg în ritm propriu și prin efort independent un conținut de instruire cu ajutorul unui program. Acesta le dă posibilitatea autoverificării după fiecare pas de rezolvare și le oferă în permanență condiții de reușită prin modul său de elaborare.
Această tehnică presupune fragmentarea informațiilor de la fiecare disciplină de învățământ într-o serie de secvențe simple, înlănțuite logic și ușor accesibile. După fiecare secvență parcursă, elevii vor avea de rezolvat o aplicație, în care trebuie să opereze cu informațiile dobândite în urma parcurgerii secvenței de instruire.
Ulterior, răspunsul furnizat este verificat imediat și de fiecare dată cu răspunsul de control, asigurându-se un feedback rapid și permițând o autoreglare a învățării. În cazul în care elevul nu răspunde corect, programul îi oferă o informare suplimentară, fiind reluat procesul. Nu se trece la secvența următoare până când răspunsul furnizat nu este corect.
Fiecare elev lucrează independent, în ritmul său, potrivit particularităților și stilului său de învățare, bazându-se pe aptitudinile și experiența sa. În acest fel, retenția și transferul se produc mult mai ușor și pentru o perioadă mai mare de timp, susținând eficiența și durabilitatea învățării.
Instruirea programată este de trei tipuri. Primul se referă la programarea liniară, în care parcurgerea secvențelor se realizează printr-o singură înlănțuire. A fost studiată și aprofundată de F.Skinner și are următoarele etape: informarea elevului, expunerea sarcinii de învățare, alocarea de timp și spațiu pentru rezolvare, oferirea răspunsului corect.
Al doilea tip este cunoscut sub denumirea de programare ramificată, în viziunea lui N. Crowder. Primele trei etape sunt aceleași ca în cazul programării liniare, apoi urmează întărirea pozitivă sau negativă, confirmarea răspunsului și o nouă informare. Prin combinarea celor 2 tipuri, se formează cel de-al treilea tip de programare, respectiv programarea combinată.
În funcție de particularitățile elevilor și de nivelul lor de pregătire, se pot evidenția modificări ale tipurilor de programare pentru îmbunătățirea acestora, având în vedere adaptarea lor la nevoile reale de instruire.
Se disting programarea liniară prin parcurgerea tuturor secvențelor în ordine sau programarea liniară în care anumite secvențe pot fi sărite de elevii cu performanțe ridicate, ceea ce implică adăugarea de noi conținuturi. În ceea ce privește programarea ramificată, programul poate conține secvențe de criteriu sau subprograme adiționale pentru a se adapta în cazul constatării unor deficiențe în pregătire.
De asemenea, instruirea programată necesită existența unui hardware și a unui software pentru implementarea aplicațiilor. În funcție de scopul pentru care a fost creat, softul poate fi soft de exersare, soft de tutorial, soft tematic, soft investigativ, joc didactic, soft simulativ, soft de rezolvare de probleme sau soft de testare/evaluare.
Avântul considerabil luat de instruirea programată din ultima perioadă are drept consecințe principale: formarea și dezvoltarea competențelor digitale, respectiv a deprinderilor practice utile, simularea unor procese și fenomene complexe, realizarea unor modelări, interpretări sau justificări pentru niște concepte abstracte sau greu observabile în realitate. În egală măsură, se pot efectua experimente care în practică ar fi greu de evidențiat din cauza insuficienței materialului didactic. Acestea se pot repeta ori de câte ori este necesar, de un număr suficient de ori, fie în aceleași condiții, fie cu anumite modificări ce se impun, atât pentru acuratețea actului didactic, cât și pentru o mai bună înțelegere a aspectelor modelate.
Instruirea programată prezintă o serie de avantaje pentru formarea traseului educațional al elevilor. Astfel, creează un stil activ de muncă, conduce la creșterea autonomiei acționale, elevul fiind implicat direct și responsabilizat pentru propria formare și informare. În acest scop, motivația pentru învățare, entuziasmul de a afla lucruri noi și nivelul de încredere după fiecare răspuns corect vor fi într-o continuă creștere de la o secvență de instruire la alta. Se pune accent pe autoînvățare, autoverificare și autocontrol, rigorile evaluării nemaifiind atât de stricte și rigide ca în cazul evaluării clasice, realizându-se o conexiune inversă la cel mai înalt nivel.
Nu în ultimul rând, această tehnică îndeplinește funcția de școlarizare substitutivă, în cazul în care condițiile sociale sau naturale nu permit prezența fizică a elevilor în instituțiile specializate sau aceștia se confruntă cu anumite probleme medicale care nu fac posibilă intrarea în colectivitate.
Cu toate că beneficiile specificate anterior pe parcursul articolului sunt deosebit de importante, contribuind în mod semnificativ la dezvoltarea durabilă și inovarea în educație, nici limitele acestei tehnici nu sunt deloc de neglijat. Printre acestea, se pot evidenția: o fragmentare excesivă a conținuturilor, o individualizare prea mare a învățării, accentul fiind pus mai mult pe formare decât pe educație.
În cazul în care activitățile propuse sunt mai puțin antrenante sau prea puțin interactive, elevii pot obosi repede, conducând la un nivel motivațional redus pentru realizarea sarcinilor de lucru. Se pot crea decalaje prea mari între ritmurile de învățare ale elevilor, având în vedere faptul că fiecare lucrează în mod independent, potrivit stilului său, iar unii elevi pot rămâne în urmă cu parcurgerea și aprofundarea conținuturilor.
Sunt necesare echipe de specialiști bine pregătite și programe riguroase, foarte bine construite pentru aplicarea testelor, ceea ce conduce la costuri de implementare ridicate. În plus, nu toți elevii au acces la internet, dacă se face referire la zonele rurale în care infrastructura telecomunicațiilor nu este suficient de bine dezvoltată. De asemenea, trebuie luate în considerare capacitățile funcționale reduse ale unor mijloace tehnice de instruire; de aceea, acestea trebuie verificate și selectate cu o exigență sporită. Gândirea sintetică pierde tot mai mult teren în favoarea gândirii analitice. Acest lucru îi determină pe elevi să preia informația ca atare, fără să o mai proceseze prin filtrul gândirii și fără a mai face diferența dintre esențial și neesențial.
Astăzi, la nivel mondial, se constată faptul că educația se află la granița dintre clasic și digital. Consider că pentru o pregătire temeinică și durabilă, echilibrul dintre cele două forme trebuie menținut. Atât educația clasică, cât și educația digitală, prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje. Este adevărat că educația digitală permite o mai bună adaptare la colective eterogene de elevi, formarea și dezvoltarea competențelor practice utile, o mai bună autoreglare a învățării și creșterea autonomiei acționale, elevul fiind implicat direct în propria instruire, potrivit nevoilor sale reale. Pe de altă parte, însă, colaborarea dintre grupuri, relațiile sociale și interacțiunile afective nemijlocite dintre elevi lipsesc cu desăvârșire.
După cum bine se știe, omul este o ființă socială și nu se poate dezvolta în mod corespunzător decât în relație cu alți oameni. În egală măsură, elevii învață unii de la alții, își stabilesc priorități și responsabilități în funcție de sarcinile de lucru propuse, își asumă un rol în cadrul grupului, dezvoltând atât competențe cognitive (comunicare orală, ascultare activă, sinteză și analiză), cât și competențe afective și atitudinale (toleranță, empatie, cooperare, competiție, motivația de a reuși, respect față de părerile celorlalți).
Lucrul în echipă este esențial pentru o mai bună înțelegere și aprofundare a noțiunilor de bază de la fiecare lecție, indiferent de disciplina de învățământ în cauză.
În concluzie, se recomandă alternarea învățământului clasic cu cel digital, ținând de contextele de învățare diverse, de particularitățile și experiențele elevilor, de nevoile de instruire constatate de-a lungul timpului, ambele forme fiind la fel de importante pentru îndeplinirea obiectivelor și finalităților educaționale.